joi, 26 octombrie 2017



Azi cu dor, îți scriu scrisoare, frate.
Te-aştept acasă, hai, vino înapoi!
Aşa departe eşti... eşti prea departe!
Sau, poate, nu mai vrei să ştii de noi?

La noi acasă cade frunza, frate,
toamna-i frumoasă, fructele sunt coapte;
doar tu eşti singur rătăcind prin lume...
Macar dea Domnul, toate fie-ți bune!

Ți-aş trimite o poză veche, frățioare, 
Mai ştii cât ne eram de-aproape, oare?
Îți aminteşti cum ne pierdeam-n poveşti?
Acum nu știu nimic de tine... Unde eşti? 

Cu gândul îți trimit scrisoarea, frate,
nu-ți ştiu adresa şi-s vremuri tulburate.
Dar ştiu că-n mintea ta auzi chemarea
surorii tale. Știi... eu zilnic privesc zarea

şi sper s-apari cum mi te amintesc:
înalt, frumos, cu mersul bărbătesc,
cu ochi albaştri, mici bucăți din cer...
Mi-e dor de tine, frate... Simt că pier...

Curând veni-va iarna. Va ninge, va fi ger,
dar eu privesc în zare şi sper, 
încă mai sper...

T.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu