vineri, 24 noiembrie 2017


Eşti ziua, eşti noaptea,
eşti Universul meu!
Când brațele-mi 
te cuprind ziua,
te faci noapte. 
Noaptea
mi te transformă
în ziua ce luminează
flacăra speranței. 
Nu te desprinde, stai!
Ziua ar putea înnopta,
iar noaptea lumină ar fi!
Legile Universului
s-ar schimba brusc
iar noi doi în haos
ne-am transforma.

- Ține-mă-n brațe!

Te țin în brațe strâns,
lumina mea...
dar mi-e teamă
că-ți voi pierde 
toate stelele.
Şi-apoi ce voi face?
Voi trăi veşnic
în vidul întunericului,
pentru că 
nu voi mai afla niciodată
când ziua 
îmbrăţişează noaptea.
Voi privi cerul 
şi te voi vedea căzând
albă şi strălucitoare,
plimbându-ți
clipa destinului.

- Mai ține-mă-n brațe!

T.

joi, 23 noiembrie 2017

URIAH HEEP - Come Back To Me (with lyrics)



Dor de suflete

Parcă prea ne ies oamenii din suflete. S-a întâmplat ceva cu noi, cu sentimentele noastre, cu sufletele noastre. Ne îndepărtăm cu prea multă uşurinţă unii de alții, ne greşim prea des sau mai degrabă, ne iertăm prea rar.

Oamenii se întorc împotriva oamenilor din atât de multe motive lipsite cu adevărat de esenţă. Şi se rănesc. Pentru că nu le pasă, pentru că au ambiţii, pentru că nu mai ţin cont de ce îi leagă cu adevărat. Se uită. Pentru că nu se acceptă aşa cum sunt, pentru că nu mai au răbdare să privească dincolo de tăcere, pentru că sunt preocupaţi cu satisfacerea propriul ego, astfel încât nevoile altora nu îi mai interesează. Încetează să se mai iubească, să se mai respecte, să mai fie unul pentru altul, pentru că nu mai sunt învăţaţi să fie loiali. Se îndepărtează încet, dar sigur. Se îndepărtează de tot.

Parcă am uitat, noi toţi, să ne legăm unii de alţii sufleteşte. Poate că ăsta e motivul pentru care ne pierdem prea repede. Poate că noi suntem singurii vinovaţi şi trăim realitatea învinuindu-ne reciproc. Căutăm scuze în loc să găsim soluţii. Ca să nu ne mai rătăcim cu atâta ușurință. Ca să nu mai trăim atâta neputinţă.

Cu riscul de a mă repeta, o spun iarăşi: mi-e dor de oameni. De suflete. Mi-e dor de armonie în jurul meu. Mi-e dor să văd oameni mulţumiţi şi exuberanţi. De optimism. Mi-e dor de oameni ai sufletului meu, care şi-au păstrat locul lor, chiar dacă acum sunt departe şi poate că nu o să-i mai văd vreodată.

Eu nu pot să uit oamenii. Nici să-i urăsc. Pot doar să-i iubesc, să-i iert şi să-i las să plece dacă nu mai vor să stea. Dar nu să-i uit. Nu să-i scot din suflet.

Mi-e dor. De suflete legate pe viaţă. De poveşti cu oameni, care te fac să vibrezi şi să crezi că mai avem o şansă. Noi, ca omenire. Mi-e dor, mă crezi? Parcă îmi tremură sufletul de dor de suflete. Parcă văd numai carcase goale. De asta cred că mi-e atât de dor…de suflet, de uman.

Iustina Dinulescu

marți, 21 noiembrie 2017

Paul Mauriat - Tombe La Neige...



Mângâierea ta
şterge linia vieții
şi rupe jumătate
din linia iubirii...
Opreşte-o, 
e distrugătoare! 
Palma ta,
ca un destin neîmplinit,
plânge inimi reci de ploaie, 
bolnave 
de atâta lipsă de suflet.
Uite... linia iubirii
a dispărut brusc,
la fel cum a apărut:
temătoare 
şi nesigură,
ştearsă 
şi nepăsătoare.
În curând nimeni 
nu va mai putea 
să te ghicească.

Nici chiar tu.

T.

joi, 16 noiembrie 2017

sâmbătă, 11 noiembrie 2017


Plouă-mă! 
Picătură cu picătură 
simt eliberare.
Răceala ta
îmi arde pielea
lăsându-mi urme
de amintiri fierbinti.
Plouă-mă! 
Căldura ta 
îngheață tot
ce a fost odată
speranță.
Plânsul tău doare
până la strigăt!
În mine plouă,
rece şi cald...

Eşti liberă
sa faci cu mine ce vrei, 
doar, te rog...
plouă-mă! 

Plouă-mă mereu!

T.

Waltz In The Rain - Yaroslav Nikitin


joi, 9 noiembrie 2017

Leo Rojas - The Last Of The Mohicans (CINEMATIC)



Un film foarte bun care  reda excelent dramatismul specific acelor vremuri. Povestea de dragoste, desi pare contrastanta cu actiunea, dozeaza si mareste tragismul povestii.
Intr-o vreme si intr-un context aprige ,extrem de dure, in care viata unui om nu valora prea mult, firul povestii ne evidentiaza citiva oameni remarcabili ce lupta in extremis si se sacrifica pentru a putea depasi situatiile cu care sint obligati sa se confrunte, din puternicul simt de conservare, din dragoste si prietenie.
Tarie de caracter, energie si vointa, dragoste, spirit de sacrificiu, multe asemenea reies cum nu se poate mai clar din acest film.

Enya - Athair ar Neamh (Father in Heaven)



English lyrics:

Father in Heaven, God bless us 
Father in Heaven, God bless me
My soul, my heart, my glory,
praise to you, God.
Long is the peaceful day
Long is the night without gloom
Delight, joy, love,
praise to you, God.
I glorify you day after day.
I glorify you night after night.
Father in Heaven, God bless us
Father in Heaven, God bless me
The moon, the sun, the wind,
praise to you, God.

Singură-n noapte,
tristă şi obosită,
roza neînflorită,
cu capu-ntr-o parte,
moare zâmbind;
fericită 
că 
a fost 
iubită
şi a iubit...

Destin împlinit.

T.

Butterfly Waltz - Brian Crain & Rita Chepurchenko (Emotional video)

joi, 2 noiembrie 2017

End Of Autumn...


Ceața împarte cu mine
urma pașilor tăi.
Luminile străzii nasc 
umbre ciudate.
Tu eşti? Te-a răpit ceața
sau ai greşit drumul?

Nu, nu ești tu... Este doar
iluzia născută din lumină.

11- 
câte lumini, 
atâtea umbre...
11- 
câte gânduri,
atâtea vise.
11- 
pierdute pe alei
cuvinte reci şi mute.
11- 
numărul sacru al 
stâlpilor destinului.

Tu eşti? Nu, nu eşti tu...
E ceata de pe
stalpii destinului tau.

T.

Leo Rojas - Indian Fire (New Song 2017)



Ce este viaţa? Este scânteierea unui licurici în noapte. E aburul respireţiei unui bizon în vreme de iarnă. Este mica umbră ce aleargă în iarbă şi se pierde odată cu asfinţitul.
(proverb amerindian)

marți, 31 octombrie 2017


Răsărituri tomnatice
rupte din bucăți de cer
trec prea grăbite...
Nu știu unde se duc, 
nu știu de ce aleargă 
odată cu vântul...
Ştiu doar că iarna 
mă cheamă
pe nume de fulg 
şi-mi cere 
să-ți scriu pe față
cu mângâieri albe,
slove de iubire.
Ți-aş desena-n zapada 
pe care calci uşor 
şi-nsingurat,
o inimă de foc și-aş scrie:

Plec doar... 
pentru o veşnicie!

T.

SĂ PREŢUIM VIAŢA!...

luni, 30 octombrie 2017


Din nou,
am pătruns zidul inimii tale
să-ți aduc aroma toamnei
şi culori de frunze.
Astăzi, cu părere de rău,
sunt uscate şi plânse...
Îşi plâng desprinderea
şi cuvântul de "adio".
Astfel, voi face o pauză
pentru că zidul inimii tale
nu va mai putea fi pătruns.
Timp în care, 
frunzele se vor odihni
sub covorul pur de alb
şi vor visa cântul privighetorii.
Nu te îngrijora, 
la anul îți voi aduce 
aromă verde
de viață.

T.

Gheorghe Iovu - Tears for Diana...



For the children who died innocent two years ago at #collectiv 

#colectiv

Taxi - Ce faceți?




În amintirea tinerilor nevinovați, morți la #colectiv. 
Dumnezeu să le fie călăuză şi Tată, pe drumul eternitatii! 
Veşnică amintire! 


Astăzi în sud soarele zâmbeşte; vântul împrăştie frunzele pregătind luna noiembrie; au trecut deja doi ani de la #colectiv , timp în care nu s-a rezolvat nimic, nimeni nu este vinovat... Se nasc scenarii, ipoteze ciudate, se caută vinovați înca , pentru a ne duce în eroare. Acei copii nevinovați au murit că aşa le-a fost destinul, nu? Aş dori răzbunare, dar mai bine îmi reprim sentimentul de ură împotriva celui (celor) ce a(au) făcut-o cu sânge rece, sau din greşeală şi ofer toată dragostea mea acelor copii nevinovați, frumoşi şi deștepți, ce nu îşi doreau altceva decât să trăiască liberi în țara lor, țară care se transformase de ani buni într-o colonie, marionetă a altor țări. Nici nu mă mai pot gândi la felul în care au murit, îi plâng cu durere în suflet, mulțumind lui Dumnezeu că nepoții mei nu au fost acolo. Condoleanțe familiilor îndurerate şi nedreptățite în a cunoaşte adevărul! Tinerilor care au rămas, tinerilor din toată țara, le doresc din suflet să se implice în orice nedreptate pe care o simt, doar ei își pot face viața aşa cum şi-o doresc. Ei sunt viitorul, iar noi, deşi generații diferite şi îmbătrânite, vom fi alături de ei!

PS - L-aş întreba pe Preafericitul, care își etalează hainele pline de aur pe unde poate, comemorând cei 2 ani : v-ați schimbat opinia? Copiii morți nu mai sunt sataniști?

PPS - Domnule Iohannis, postând pe pagina de Facebook o poză cu numele celor care nu mai sunt iti exprimi durerea? Unde te doare? 
Niciunde, Klaus Werner Iohannis... pentru că nu ştii şi nu vei şti niciodata ce înseamnă pierderea unui copil... 

joi, 26 octombrie 2017



Azi cu dor, îți scriu scrisoare, frate.
Te-aştept acasă, hai, vino înapoi!
Aşa departe eşti... eşti prea departe!
Sau, poate, nu mai vrei să ştii de noi?

La noi acasă cade frunza, frate,
toamna-i frumoasă, fructele sunt coapte;
doar tu eşti singur rătăcind prin lume...
Macar dea Domnul, toate fie-ți bune!

Ți-aş trimite o poză veche, frățioare, 
Mai ştii cât ne eram de-aproape, oare?
Îți aminteşti cum ne pierdeam-n poveşti?
Acum nu știu nimic de tine... Unde eşti? 

Cu gândul îți trimit scrisoarea, frate,
nu-ți ştiu adresa şi-s vremuri tulburate.
Dar ştiu că-n mintea ta auzi chemarea
surorii tale. Știi... eu zilnic privesc zarea

şi sper s-apari cum mi te amintesc:
înalt, frumos, cu mersul bărbătesc,
cu ochi albaştri, mici bucăți din cer...
Mi-e dor de tine, frate... Simt că pier...

Curând veni-va iarna. Va ninge, va fi ger,
dar eu privesc în zare şi sper, 
încă mai sper...

T.

Timp. Fiecare cu timpul lui...



De ce mi-ați rupt aripile?
Cum să mai pot zbura
din om în om
şi să v-aduc iubire?
Ce-o să vă faceți fără mine?
Vreți să aflați? Acum vă spun:
o să trăiți un haos al iubirii,
iar eu nu voi mai fi să vă adun!
Veți ști doar suferință
şi eu, durerii voastre
nu ştiu să mă supun,
că-s înger bun!
Voi, oameni fără suflet
ce mi-ați adus durere,
Vă las să vă găsiți iubirea,
să vă ajungă fericirea!

Dar fără mine 
şi fără aripile mele
N-aveți putere! 
În ură-o să pieriți! 

Oameni nechibzuiți!...

T.

duminică, 22 octombrie 2017

The Lonely Ballerina - Michele McLaughlin (Emotional video)



De la fereastra mea
văd o parte
din măreția Cerului.
Frunzele se usucă
precum o viață
inutilă.
O rază de soare
încearcă 
să zâmbească,
dar nimeni 
nu-i răspunde.
Se supăra, intră
într-un nor negru
şi plânge.

Plouă.
Plouă cu lacrimi
din soare...
Arde.
Arde lacrima
din suflet.

Suflet?...
Unde 
l-ai ascuns,
lacrimă 
fierbinte?

T. 

sâmbătă, 21 octombrie 2017

MA DOARE ANOTIMPUL...




...Pianul se grabeste a vesti
Ca ''Toamna'' lui Vivaldi va veni...


CINE SUNT EU?...

Rugăminte...



E toamnă, iubite,
Şi plouă cu lacrimi;
În suflet furtună
Şi vânt.
Sunt pasărea tristă
Cu aripa frântă,
Culcuş căutând 
Pe pământ.
Iar inima ca o maree,
Se zbate in valuri 
Ce plang,
Aştept pescăruşii să vină
Pe cordul rănit 
De cuvânt.
Zăpezi vin se-aşează 
Pe frunte;
Şi anii nu-i ştim 
De mai sunt.
Dar lasă-mi iubite 
Astă toamnă,
Ferită să fiu 
De cuvânt.

Angelina Nădejde 

joi, 19 octombrie 2017

Freedom - Valdi Sabev



La limita dintre real şi iluzie
iubirea nu există. Ce deziluzie!
Ori o trăieşti, o simți şi e reală,
ori o visezi și viața-ți este goală.  

Gândeşti că-i obligat, bietul destin
să-ți dea iubirea, ca pe un festin?
O-aştepți ca pe-o răsplată cuvenită...
Dar ce-ai făcut? Iubirea te merită?

La limita dintre iluzie și real
iubirea nu există. Ce banal!...
Te mişti prin viață gol şi rece
gândind nedumerit: "repede trece!"

Albit de neiubire, sec și artificial
la limita dintre iluzie şi real
te lamentezi: "de ce destinul crud
îmi e potrivnic, mă pune pe rug? "

Te-ntrebi ce-ai dăruit emoțional...
iluzii de iubire sau iubire în real?
Eşti prea indiferent. Oare gândeşti?
În bumerang primeşti... ce dăruieşti!

T.

miercuri, 18 octombrie 2017

ÎNTRE ANOTIMPURI...

La toamna ta...



După ce-am reuşit
Să îmi dau seama
Că frunza galbenă
Nu-şi recunoaşte
Verdele rătăcit,
De teama
Vântului izgonit
De tristeţe,
Am luat în braţe
Cele două feţe
Ale trecutului,
Le-am lipit
Şi le-am aruncat în toamnă.

Claudiu Toma

marți, 17 octombrie 2017

Underwater Dreams... - music Sergey Grischuk


M-am ascuns într-o scoică, pe fundul mării,
Dar am uitat în care.

Zilnic mă cobor în adânc
Și strecor marea printre degete,
Să dau de mine.
...
Fundul mării mă atrage și mă înspăimântă
Cu milioanele de scoici
Asemănătoare.

Oameni buni, eu sunt într-una din ele,
Dar nu știu în care.
De câte ori nu m-am dus drept către una,
Spunând: "Acesta sunt eu".
Când deschideam scoica
Era goală.

Marin Sorescu

duminică, 15 octombrie 2017

André Rieu - Adagio In G Minor (Tomaso Albinoni)



Singurătatea ucide - se spune...
Când eşti singur? 
Atunci când
Dumnezeu te tine-n brațe, 
şi tu nu-L simți?
Te grăbeşti să alergi
prin viata rănit 
de propriul ego,
neînțelegând sensul divin
al tăcerii...
Candela să ardă,
flacăra să-ți lumineze sufletul,
omule! 
Bucură-te! Fii lumină!
Lacrima e caldă, nu îngheață.
Când eşti singur, 
omule singur?

Există doar o singurătate
care îți poate ucide sufletul:
aceea în doi.

T.

Nostalgia - Judy Esther


Incerc sa-ti scriu
scrisoare de adio...
Ce straniu!
Penita, parca vie,
scrie ce a-nvatat
atunci cand inca
nu erai plecat.

eu vreau sa scrie:
''mergi cu bine - 
si eu te parasesc!''
Dar ea, nestapanita,
scrie ce a-nvatat:
... ''te iubesc'' ...

S-o pedepsesc?

T.

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig! - versuri Serghei Esenin

În oglindă...



Eşti conştientă că mergi pe un drum la capătul căruia vei ajunge singură, exact aşa cum îl parcurgi... Mai mare este durerea să te trezeşti intr-o zi şi să realizezi că, de fapt, nu mai ai nimic... că stai într-o casă străină, deşi ai facut o casa... că pomul s-a uscat, deşi l-ai plantat, că ai facut copii şi sunt departe de tine, că nu poți avea pe nimeni lângă tine, deşi ai iubit necondiționat (dar sufletul ți-a fost strivit cu bocancii)... că totul este altfel de cum ți-ai fi dorit să fie...

Destinul? Blestemul de la şapte generații? Karma?

Încerci să mergi mai departe cu toată povara pe care o duci, povara frustrării că nu mai esti un om normal fizic. Unii oameni te înteleg, alții nu. Nu poți întelege când nu eşti în pielea celuilalt, dar dacă ai încerca câteva clipe să te imaginezi că eşti ''celălalt'', ai gândi altfel, ți-ar păsa mai mult, iar sufletul tău va simți căldură, nu invidie. Iubire, nu ură.
Iar tu, cea din oglindă, poți avea prieteni care să nu te mai dezamăgească, oameni cărora să le pese de tine.
Ştiu că drumul tău înseamnă singuratate, suferință, durere şi uneori ... umilință. Nu stiu cât va mai dura trecerea ta pe acest drum, dar ştiu că uneori îți vine să strigi :

AJUTOOOR!!!

Te vei opri să auzi strigătul ei prietene, copile, frate, omule străin?
NU!
Pentru că nu ai timp să vezi... să auzi... să simți... să-ți pese... Nu ai timp nici să trăieşti cu adevărat. Cândva vei striga şi tu după ajutor, dar... crezi că te va auzi cineva?

T.

Romance - Yuhki Kuramoto (Amazing violin & piano)

Romanţă de toamnă - Adrian Păunescu



Nu pot să stau drept
Merg cu toamna-n piept
Vântu-n toate rănile mă doare
Şi pe orice drum
Ca un vers postum
Vine frunza în întâmpinare.

Putredul accent
A lovit atent
Fiecare fir de iarbă verde
Clipe indigo
Care încotro
Să avem motive de-a ne
pierde.

Am să-ţi scriu scrisori
Pe tulpini de flori
De lumina stelelor pătrunse
Şi-un roman să-ţi scriu
Folosind pe viu
Sub umbrar de nuc tincturi' de frunze.

Frunze îţi trimit
Scrise cu grafit
Sau cu movul iernii care vine
Ce să-ţi mai înşir ?
Frunze în delir... 
Te iubesc şi mă gândese la
tine.

Ori pe unde merg
Frunze cad în cerc
Şi în clopot ni se-aude 
mersul.
Scriu scrisori pe foi,
Lăcrimez în ploi, ' 
într-un liber schimb cu
universul.

joi, 12 octombrie 2017

Little Wonders - Judy Esther



Copiii vin direct de la Dumnezeu...
Lev Tolstoi

Hai, iubito, în copilărie...


Să uităm de alean şi nostalgie,
Să uităm de-a zilelor nevoi –
Hai, iubito, în copilărie
Şi copii să fim, iar, amândoi.

Tu să porţi rochiţă şi fundiţe –
Eu să port, din nou, pistrui pe nas...
Tu să faci, în obrăjori, gropiţe -
Când îndrug prostii, cu-necat glas.

Şi, păşind, timizi, pe cărăruia
Ce ne duce-n locul nostru-ascuns,
Cu arbuşti de iasomii şi tuia,
Să cătăm la întrebări răspuns.

Despre ce vom face, ce vom drege,
Amândoi, când vom ajunge mari,
Ce cărare-n viaţă vom alege –
Când, în lume, vom fugi, hoinari.

Să croim la planuri fanteziste,
Printre sărutări, vorbind în gând...
Trupul tău, firav, să nu reziste
Când în braţe te-oi lua – flămând

De iubire – făr' să ştiu ce este –
Dar, cu gravitate, să rostesc
Vorbe, învăţate-ntr-o poveste,
Ce sunau aşa: "ştii, te iubesc!"

... Hai, iubito, în copilărie –
Să fugim de griji şi de nevoi
Şi să nu ne-ntoarcem din pruncie –
Niciodată, dragoste, înapoi...

Boris Ioachim

miercuri, 11 octombrie 2017


https://www.judyesther.de

Judy Esther este o pianista foarte talentata, sensibila, cu un suflet frumos si mare. Degetele ei se plimba insetate pe notele pianului, pentru a se autoperfectiona cu fiecare melodie. Si reuseste foarte bine. Pentru mine este o fiinta minunata. Am inceput  sa fac videoclipuri pe muzica ei cu ENDLESS LOVE, de pe primul album "Sounds from the Heart" - si voi continua. 

Endless Love - Judy Esther & Avatar (2009 film)



- Neytiri: Acum eşti un Omaticaya. Poţi să îţi alegi propriul copac din pădurea Hometree. Şi trebuie să îţi alegi o femeie. Avem multe femei frumoase. Ninat este cea mai bună cântăreaţă.
- Jake Sully: Nu o vreau pe Ninat. 
- Neytiri: Peyral este un bun vânător.
- Jake Sully: Într-adevăr, este un vânător bun. Dar eu am luat deja o decizie. Dar trebuie ca acestă femeie să mă aleaga la rândul ei. 
- Neytiri (zâmbeşte): A făcut-o deja! (Se sărută.)


             (Replici din filmul AVATAR - 2009)

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Valdi Sabev - As The Rain


Te-am visat în culori...
De departe erai verde-pădure,
la tine încă nu venise toamna. 
M-am apropiat să te privesc în ochi.
Seninul lor şi haina-pădure
le nedefinea culoarea...
Cu cât mă apropiam,
îți vedeam aura: solară şi strălucitoare.
Erai atâta mister şi frumusețe 
în toate aceste culori,
încât am crezut că eşti Înger.
Când te-am luat în brațe, 
ți-am descoperit interiorul.
Era roşu-pasional, iar sângele 
îți alerga prin vene
ca un izvor de munte.

Ce să fac? 
Niciodată nu te-am văzut aşa...
Cred că te voi pune într-un
sertar al inimii, să nu te pierd!
L-am umplut cu tine, învăluit
în toate culorile...
Acolo este curcubeul iubirii, 
iar eu, inima mi-am îmbrăcat-o
cu tine, pentru zilele reci.
* * *
Când m-am trezit,
culorile dispăruseră. 
Rămăsese doar un gri trist
de-atâta toamnă...
Mi s-a părut 
că te zăresc prin ceață, dar...
visul s-a pierdut 
și odată cu el, ai dispărut şi tu...

Deşi nimic n-a fost real,
sertarul în culori de Înger
va rămâne întru veşnicie
curcubeul iubirii,
în visul meu cel colorat.

Chiar dacă ai plecat...

T.

Giovanni Marradi - Forever


Aş vrea să fiu singura-n ploaie:
 s-ascult cum cade peste sufletul
 ce nici măcar umbrelă n-are.

vineri, 6 octombrie 2017

Delia - Ce are ea [official audio]





Ai plecat... Dumnezeu cu tine! 
Dacă vei dori cândva să te întorci, 
caută-mă printre amintiri. 
Vei găsi doar cioburi de suflet...
Strigă-mă! 
Îți va răspunde doar ecoul:
...ce are ea şi nu am eu?...
...ce are ea şi nu am eu?...
...ce are ea şi nu am eu?...

T,

E toamnă, plouă și e frig. Şi doare...
Frunze se zbat sub stropii grei de ploaie.
Ochii-mi te caută pierduți în zare. Oare
vezi tu lacrimile care-mi curg şiroaie,
la fel de reci ca picăturile de ploaie?
E-o toamnă tristă, rece şi fără culoare.

T.